La piata

Shivaratri

Shivaratri e o mare sarbatoare (ca de altfel atatea altele!) inchinata lui Shiva. In aceasta noapte oamenii stau treji pentru a se inchina din trei in trei ore la altarul lui Shiva. De fiecare data se indeplineste un ritual specific, se spala statuia lui Shiva cu lapte, miere si asa mai departe. Aceasta este ziua in care Shiva si zeita Parvati s-au casatorit.

Nu departe de Mysore se afla un mare templu inchinat lui Shiva (de fapt oriunde ai fi in India e greu sa nu fie vreun templu important) unde m-am decis sa merg pentru a urmari sarbatoarea si ritualurile specifice. S-a dovedit a fi o idee foarte buna, de fapt ajungand acolo mi-am dat seama ca nu e un loc descoperit de turisti (de fapt nici nu se afla in ghiduri, eu afland despre el de la un localnic). Asa ca in timp ce toti vesticii aflati din belsug in Mysore (datorita cursurilor de yoga) au ramas la templele din oras eu am avut parte de o noua experienta cu iz local.

Parca este o regula ca cele mai impozante temple sa se afle in cele mai sarace si aparent uitate de lume locuri. Dimensiunile festivitatilor, frumusetea templului si in acelasi timp marea de oameni adunata acolo m-au uimit. Oamenii stau la o coada lunga de cativa zeci de metri ca sa intre in templu. Politistii fac ordine ca sa nu se calce lumea in picioare si ma lasa sa trec inainte - "Mai intai albii", zice unul facandu-ma sa rad. Templul este ornat cu ghirlande de flori si la fiecare altar are loc cate un ritual.

Oamenii se inchina in feluri care ma fac sa rad, fac tot felul de gesturi cu mainile, isi ating urechile, obrajii, ochii, se prostreaza, sa rotesc in loc, s.a.m.d. Uitandu-ma nedumerita pe unde sa o iau, pe unde o fi intrarea si ce sa vad mai intai, sunt apucata de mana de o fetita tare dulce, Kumari, de 12 ani care incepe sa ma tarasca dupa ea. Templul pare sa fie casa ei, stie toate ungherele si imi vorbeste tot timpul in limba ei, despre templu, despre fiecare statuie, ce trebuie sa fac, unde sa ma uit, etc. Dupa turul templului fetita aproape ca dispare de langa mine, spunand numai un 'bye' timid, fara sa ceara nici un ban, nimic.

Afara, langa templu are loc un concert de muzica traditionala indiana. O multime de oameni sta pe jos in praf urmarind specatacolul ca sa treaca noaptea. Copiii dorm in bratele parintilor sau alaturi, pe bagaje. Pe scena, in timpul spectacolului apar din cand in cand diversi indivizi cautand cate ceva; intre cantece prezentatorul vorbeste cu altii din afara scenei parca intreband ce urmeaza; artistii care au interpretat sau isi asteapta randul stau insiruiti in spatele scenei pe niste scaune de plastic si discuta intre ei; ma intreb daca spectacolul a fost repetat vreo data.

La intoarcere trec pe la locul unde in Mysore se desfasoara un concert similar. O aranjare a scenei mult mai dichisita, oamenii stau aici pe scaune sau pe covor. Multi turisti isi etaleaza hainele indiene cumparate aici. Femeile vestice, cu par blond si piele alba poarta sariuri. O fi in semn de solidaritate cu sarbatoarea? Vor sa arate ca sunt de-ai lor? Sunt aceeasi turisti care se feresc sa manance pe marginea drumului sau in 'hoteluri' locale de frica sa nu se imbolnaveasca. Nu stiu, dar parca sariruile au mai mult farmec cand din ele se intrevede timid o bucata de piele ciocolatie.

No comment

Auroville - orasul haosului divin

Am ramas in urma cu sirul calatoriei mele prin Tamil Nadu, de data asta pe coasta de est, la Golful Bengal, in zona care a fost colonizata de francezi. Orasul de referinta se cheama Pondicherry, care pastreaza sarmul insa nu si atmosfera relaxanta a unui oras francez. Este totusi o surpriza placuta ca in inima Indiei sa ai sentimentul ca esti intr-un oras mediteranean, sa ti se serveasca baghete la micul dejun si sa auzi indieni (dintrei cei scoliti evident) vorbind engleza cu accent frantuzesc. Si o supriza si mai placuta, s-a intamplat ca chiar de ziua mea sa fie si un concert de jazz care m-a aruncat cu totul in atmosfera boema a unui mediu de europeni aclimatizati pe aceste meleaguri de 10-15-20 de ani.

Insa nu despre Pondicherry vreau sa povestesc, ci despre Auroville, un oras comunitate atasat acestuia. Auroville - care se vrea un experiment al unitatii umane (proiect aprobat de UNESCO), lansat ca raspuns la si impotriva schimbarile radicale prin care trece planeta - a fost infiintat de Aurobindo, un nationalist bengalez care fugind de francezi s-a refugiat in teritoriul francez de la acea data si a ramas pentru toata viata in Auroville, in care si-a dezvoltat si promovat o filosofia proprie si a infiintat aceasta comunitate impreuna cu discipolul si consoarta lui, o artista frantuzoaica cunoscuta drept "Mama".

Viziunea acestui loc este de a fi o societate bazata pe colaborare si fraternitate, unde spiritul de competitie in mod normal caracteristic oricarei alte comunitati este eliminat. Un loc unde idealul suprem este de crestere spirituala, fara promovarea unei anumite religii, si cautarea adevarului suprem (N.b. oricare ar fi acela).

Din 1968 decand a fost infiintat Auroville a reusit sa devina un loc aparte. Localizat initial intr-un relief desertic localnicii au reusit ca prin metode exclusiv naturale sa il transforme intr-un teren fertil, in care s-au dezvoltat nu stiu cate tipuri de plante, cu culturi exclusiv biologice, energie solara, etc. Locuitorii acetui loc traiesc din schimbul de servicii, neexistand bani, ei fac troc cu produsele sau serviciile pe care fiecare mini-comunitate le produce. Auroville este impartit in diverse comunitati, fiecare dezvoltand o anumita latura a 'orasului'. Planul original al orasului este asemanator unei galaxii. Foarte departe inca de stadiul final Auroville are in prezent ca atractie principala (in afara evident de fililosofia existenta in numeroasele carti ale lui Aurobindo) un imens 'templu' futurist (Matrimandir) care este aproape finalizat. Acest templu adaposteste cel mai mare cristal din lume si este pozitionat fata de soare in asa fel incat (fara lumina artificiala) sa aiba in permanenta aceeasi lumina in interior. Simbolistica temlului este aceea a unei flori de lotus (simbol al creatiei si nasterii universale), inconjurata de 12 petale (12 camere adiacente folosite pentru meditatie) reprezentand 12 idealuri/ caracteristici promovate de 'Mama' (pace, unitate, etc.).

Nu o sa intru in mai multe detalii pe care le puteti gasi mult mai amanuntit la http://auroville.org/index.htm. O sa spun numai ca acesta este un loc unde mi-ar placea sa ies la pensie. Auroville are in prezent 1800 de locuitori din 35 de natii atrasi aici de conceptul si filososofia din spatele lui. Din pacate conexiunea cu cultura hippie nu poate fi deocamdata evitata insa sper ca in timp locul sa devina din ce in ce mai mult ceea ce se vrea a fi.

Cine sunt eu?

"Ceea ce numim minte este o putere monstruoasa locuind inauntrul Ego-ului (''the Self''). Mintea genereaza toate gandurile noastre. In afara de ganduri nu exista un astfel de lucru ca mintea. Prin urmare gandul este natura mintii..... In starea de somn adanc nu exista ganduri si nu exista lume. In starile de trezire si de visare exista ganduri si exista o lume de asemenea.... Cand persistam in investigarea naturii mintii noastre, mintea va inceta sa existe dand la iveala Eul (ca residuu).

...In toate gandurile care ne apar in minte gandul "Eu" apare primul. Numai dupa aparitia acestui gand apar si celelalte. Numai dupa aparitia pronumelui personal persoana intai apar persoana a doua si a treia; fara pronumele personal persoana intai nu ar exista cel de persoana a doua si a treia.

Noi credem tot felul de lucruri pe care mintea ne face sa le credem si ne lasam amagiti de gandul ca ceea ce exista nu exista si ceea ce nu exista exista. Daca nu am crede ce ne spune mintea si am intra in inima pentru a descoperi ce este acolo nu ar mai fi nevoie sa ne uitam la lumea exterioara."

***

Unul dintre motivele si obiectivele calatoriei mele in India este si de a lua contact cu filosofia si spiritualitatea indiene. Din acest motiv m-am decis sa incerc sa descifrez o infinit de mica parte din acest imens de vast domeniu. Neavand nici un fel de idee de unde sa incep, si vrand totusi sa evit filosofia traditionala hindusa extrem de complicata m-am hotarat sa intru in contact cu niste lideri spirituali moderni. Ramana Maharshi din ale carui invataturi am citat mai sus (N.B. intr-o traducere aproximativa din engleza) este unul dintre acestia. Ramana este una dintre figurile filosofice spirituale indiene de renume mondial, fiind studiat si prefatat de Jung si fotografiat de Cartier-Bresson si altii. Filosofia lui este simpla. Intrebarea centrala este "Cine sunt eu?", intrebare la care trebuie reflectat in mod excesiv pentru a putea ajunge la interiorul fiintei noastre.

Ramana Maharshi a trait mare parte din viata in ascetism pe muntele sacru Arunchala, muntele unde se spune ca a fost vizitat sau locuit de insusi Shiva. Pe varful muntelui se vad doua urme de talpi (ale lui Shiva) care se spune ca sunt create de natura. Dupa incheierea perioadei de ascetism, la moartea mamei sala la baza muntelui Ramana a coborat si a infiintat un Ashram, un loc pentru promovarea filosofiei sale. Aici a trait pana la sfarsitul vietii unde a atras numerosi discipoli de origine indiana sau vestica. Acestia ii transmi mai departe filosofia si invataturile in numeroase carti adunate intr-o vasta biblioteca. Muntele si Ashramul insusi au o atmosfera sacra. Sala in care obisnuis sa stea Ramana s-a transformat intr-o sala de meditatie, la fel si cele doua grote de pe munte unde acesta a stat in ascetism. Imprejurimile sunt mirifice: in curtea Ashramului se plimba vreo 15 fazani, o mica colonie de maimute iar muntele are culori diferite, numeroase specii de fluturi si o energie aparte. Aici m-am hotarat sa petrec cateva zile pentru a intelege cate ceva din filosofia lui Ramana si a participa la viata din Ashram care este organizata in jurul chant-urilor (a cantecelor spirituale/ religioase), a meditatiei, a ceremoniilor religioase la altarul construit dupa moartea lui Ramana. Dar nu mai putin interesant pentru un explorator ca mine este observarea diverselor tipuri de oameni, personalitati si activitati care apar in acest loc atrase sau generate de spiritul lui Ramana.

Isi gasesc aici locul discipoli adevarati sau presupusi, curiosi, exploatatori ai fiosofiei lui Ramana, cautatori ai adevarului suprem, oameni care pur si simplu incearca sa se cunoasca mai bine pe sine sau altii care pur si simplu cauta un motiv sa scape de vietile lor ordinare sau care decid sa sa stabileasca in acest mediu pentru a se dezvolta spiritual. Trebuie sa recunosc ca pentru mine a fost o revelatie si un mod de descoperire a unor laturi umane de care nu eram constienta sau cu care nu intrasem in contact pana la momentul respectiv.

Un descendent al unei familii de shahi obligat sa fuga din Iran cu ocazia revolutiei islamiste, plecat la Londra unde si-a cheltuit nu stiu ce parte din averea familie pe petreceri cu celebritati si pornit acum intr-o calatorie spirituala in cautarea sufletului. Un aspect care se pare ca il atrage insa foarte mult si oarecum in discordanta cu obiectivele spirituale sunt placerile trupesti, motiv pentru care a fost renegat de guru-ul lui si invitat sa revina dupa lecuirea acestei metehne.

Psihologi mai mult sau mai putin de succes care vin aici sa se dezvolte si care in acelasi timp incearca sa isi ofere serviciile (contra donatii) prin tinerea de seminarii sau terapii de grup (satsang-uri). Ideile pe care le promoveaza acolo, mai mult sau mai putin filosofice sau spirituale reusesc sa adune mici grupuri de oameni cu sau fara probleme. Unii dintre ei chiar sunt in cautarea unor terapii sau cauta raspunsuri existentiale. O fata vine si incepe sa planga in fata unui grup de oameni adunati la satsang pentru ca si-a pierdut castile. Si fara casti simte ca nu mai este aceeasi, ca ii lipseste ceva.... O alta doamna, de altfel dand o impresie normala, care are impresia ca nu o place nimeni.... Da, India este solutia pentru toti.

Printre personajele intalnite este si un roman, un adept, discipol si promotor al filosofiei Vedantice, filosofia hindusa traditionala. Vine aici de zece ani si petrece mare parte din an in Tiruvannamalai. Interesul lui pentru spiritualitatea indiana exista din anii '80, cand citea carti interzise in Romania, si care a trecut prin diverse etape (yoga, meditatie, etc.) ajungand in sfarsit sa isi gaseasca drumul spiritual aici in India. Primesc cu dedicatie o carte de invataturi culese din diverse filosofie pe care a publicat-o aici.

Tot el imi prezinta o alta romanca fugita in Germania cu putin inainte de revolutie, fara un rost anume in Germania, care inca a prins gustul Indiei si vine aici regulat, mai nou si cu baietelul ei de cativa ani.

Mi-am adunat deja mai multe carti din ultimele destinatii cu traditie in spiritualitatea moderna indiana pe care acum, ca sunt din nou stationata pentru yoga pentru patru saptamani, incerc sa le descifrez. India ma uimeasca in continuare prin multitudinea ei de fatade. Insa nu e mai putin adevarat ca este si o invitatie la rational, la maturitate si discernamant intre ce poate fi asimilat cu succes de vestici sau ceea ce ramane numai o latura interesanta de cultura si spiritualitate care se pot dezvolta numai in aceste locuri si in acest mediu (ma rog, nu stiu daca are sens ce spun, m-a luat filosofatul). Pe curand.

Templul lui Shiva din Tiruvannamalai vazut de pe munte la rasarit

Hranirea saracilor in fiecare dimineata in fata Ashramului

Pentru cei care au cerut sa vada cum mai arat...

... dupa 4 saptamani de stat la mare...

PS. Impreuna cu gazda care m-a poftit in casa si m-a ospatat cu micul dejun

Lupta pentru apa sau Cum sa mergi de la A la B

Karnataka si Tamil Nadu sunt state vecine. Si rivale in acelasi timp. Locuitorii nu se plac intre ei. (Am sentimentul ca Tamilii sunt destul de nationalisti, ca vor sa isi apere mostenirea istorica si religioasa in majoritate hinduse, spre deosebire de alte state care sunt un mix de crestini, hindusi, musulmani. De asemenea Tamilii nu vorbesc Hindi. Si extrem de putini vorbesc engleza.) Raul Cauvery izvoraste in Karnataka si curge in majoritatea lui prin Tamil Nadu. De mai multi ani sunt tot felul de dispute intre cele doua state pe tema apei. Cei din Karnataka au ajuns sa controleze debitul raului si sa decida cata apa sa lase sa curga catre Tamil Nadu. De 16 ani (da, 16!) aceasta problema este in grija curtii de justitie. Acum, dupa 16 ani, s-a luat o decizie cu privire la cata apa revine fiecarui stat. Decizia este in defavoarea celor din Karnataka. Prin urmare ei nu numai ca vor face apel, insa au lansat si numeroase proteste. Ca de exemplu au blocat drumurile de acces intre cele doua state, asa ca nu circula nimic peste granita. Protestatarii s-au instalat in mijlocul drumurilor si ca sa reziste cat mai mult si-au adus si legume si instrumente de gatit!

S-a intamplat ca pana ieri sa ma gasesc din intamplare in Tamil Nadu si sa trebuiasca sa ajung in Karnataka la urmatoarea mea destinatie. Ghinion. Nu autobuz, nu tren. In mod normal as fi putut ajunge dintr-un loc in altul in vreo 6-7 ore cu autobuzul sau trenul. In schimb a trebuit sa iau un autobuz pana la Chennai (Madras), apoi sa zbor la Bangalore (pentru a intra in Karnataka) si apoi sa iau un alt autobuz in ziua urmatoare catre Mysore. Traficul din India continua sa fie o sursa nesfarsita de minuni. Autobuzele pot merge in mod constant pe banda a doua in timp ce alte masini le depasesc pe interior; la aeroport se imbarca doua zboruri la aceeasi poarta in timp ce numai unul este afisat corespunzator; dupa ce se trece de poarta afara asteapta mai multe autobuze, fara nici un semn distinctiv care merge la ce zbor; drumul cu autobuzul de la Bangalore la Mysore, cu toate ca sunt numai 120km de parcurs, dureaza aproape 5 ore (!) datorita faptului ca soferul decide sa ia o ruta ocolita, ruta care trece pe un drum nepavat in cea mai mare parte, ca sa nu mai mentionez suspensiile autobuzului...

Intr-un final ajung la Mysore si am sentimentul puternic ca vreau sa fiu in orice alta parte numai nu in India. Atunci aflu ca in urmatoarea zi este greva generala pentru a sprijini protestele legate de raul Cauvery. Nu va fi deschis nimic. NIMIC. Asa ca trebuie sa stochez niste fructe, apa si paine. Sau poate postesc o zi.

Dar toate aceste sentimente se topesc mai tarziu, seara, cand merg sa vad mult laudatul palat Mysore luminat noaptea. Este un eveniment care are loc in fiecare duminia seara, numai pentru o ora, cand curtile palatului (care candva a fost locuit de maharajah) devin un adevarat loc de promenada. Nu imi pot abtine rasul cand vad kitsch-ul care este pus in lumina si incredibilul consum de energie. Revin la o stare normala. Maine incep al doilea curs de yoga.

Vederi

Imbaierea sfanta - continuare

(N.B. Nu stiu din ce cauza nu pot sa continuu articolul inceput anterior asa ca o sa il termin separat)

Ziua se dovedeste a fi plina de experiente memorabile, iar seara am parte poate de cea mai memorabila dintre ele. Plimbandu-ma pe strazi impreuna cu alti doi companioni italieni intalniti pe drum sunt atrasa de stilul arhitectural deosebit al unei case. Nu este un stil 100% colonial (mi se pare mie) insa coloanele si acoperisul conic aduc a stil european (aflu mai tarziu ca este o casa veche de vreo 200 de ani si este un stil sudic Indian - ma rog, nu stiu exact ce inseamna asta). Ma gandesc ca este vreo institutie publica si vreau sa aflu ce sa gaseste acolo. O curte interioara interesanta care se vede prin usa deschisa de la intrare si aspectul destul de curat al casei nu s-ar potrivi totusi cu imaginea unei institutii publice. Ii indemn pe cei doi companioni sa intram sa vedem ce este.

Suntem opriti la intrare de un angajat care ne spune sa asteptam. Dupa cateva minute suntem intampinati de o doamna care poarte un sari elegant si care dupa pielea deschisa la culoare nu pare sa provina de pe aceste meleaguri (ne spune ca familia ei vine din nordul Indiei insa s-au stabilit aici de multe generatii). Afland ca am intrat intr-o casa particulara imi cer mii de scuze insa femeia este departe de a fi ofensata. Un oaspete este un dar de la Dumnezeu. Doamna ne spune sa asteptam putin, dupa care revine si ne face cunoscut ca sotul ei tocmai incepe puja - rugaciunea de seara, un ritual religios inchinat unui anumit zeu - si ca suntem bineveniti sa asistam daca poftim. Puja dureaza jumatate de ora. Mi-e greu sa descriu meticulozitatea ritualului, diversitatea florilor oferita ca ofranda si a instrumentelor folosite. Sunt profund impresionata.

La final patronul casei se aseaza cu noi si ne primeste oficial in casa lui. Aflam ca este de fapt un guru, un preot, provenind din casta brahminilor, cea mai puternica si mai bogata casta. Traditia de guru a fost transmisa din generatie in generatie de la tata la fiu. Preotul preda in acelasi timp hinduism, iar cei interesati sunt bineveniti sa stea in casa lor de oaspeti si sa ia lectii de hinduism. Ceea ce e cu adevarat inedit este faptul ca rugaciunea la care am asistat este una deosebita. Este luna plina si rugaciunea este una speciala inchinata zeului Vishnu, pastratorul universului. Gurul ne spune ca suntem norocosi si sa rugaciunea ne va fi de bun augur. Faptul ca aceasta intaplare a avut loc cu doua zile inainte e ziua mea ma face sa ma simt si mai special.

Imbaierea sfanta

Sunt in autobuzul care ma duce inapoi la Madurai din Rameswaram. In fundal rasuna tare muzica unui film indian care este rulat pe un DVD player in mare contrast cu aspectul rablagit al autobuzului. (Daca tot am pomenit de filme indiene fac aici o paranteza sa spun ca in toate acestea este vorba despre o poveste de dragoste, tinerii se indragostesc si dupa multe obstacole ajung sa fie impreuna. Ma intreb oare de ce este prezentata in acest fel relatia dintre barbat si femeie cand in realitate nici nu se pune problema curtarii.)

Rameswaram wate prima zona cu adevarat rurala pe care o vizitez pana acum. Unul din localnici o numeste semi-urbana. Hm.. In orice caz, culorile, spiritualitatea, ospitalitatea si in aceeasi masura saracia ma coplesesc. Legenda spune ca regele-maimuta Hanuman a ridicat aici un pot catre (Sri) Lanka pentru a aduce de acolo un lingam pentru venerarea zeului Shiva. Templul din Rameswaram este el insusi inchinat lui Shiva, zeul creatiei. Trebuie sa recunosc ca sunt coplesita de mitologia hindusa, cu multitudinea ei de zei si diversele lor incarnari. Rameswaram este unul din cele patru locuri sfinte din India, batute de pelerini pentru a obtine purificarea.

Unul dintre ghizii locali care ma acosteaza in fata hotelului isi ofera servicile intr-o maniera mai putin obisnuita. Imi spune ca el nu percepe un anumit tarif si ca atat cat ii dau trebuie sa fie dat din inima. El considera ca daca ofera ceva va primi la randul lui ceva in schimb de la Dumnezeu. Ma convinge ca este o idee buna sa ma insoteasca a doua zi si ca trebuie sa urmez eu insami ritualul de purificare traditional.

Ritualul incepe inainte de ivirea zorilor cu o scaldare in mare. La rasaritul soarelui cel care vrea sa obtina purificarea trebuie sa fie complet sub apa si sa repete niste cuvinte sfinte (pe care evident ca nu mi le amintesc). La rasarit plaja este plina de oameni care fac rugaciuni si se scalda imbracati in valuri. Apa nu este rece insa aerul racoros este suficient cat sa te faca sa tremuri. Sunt singura persoana alba care se scalda in mare. Oamenii - care fie din prietenie fie din curiozitate ma abordeaza mereu - imi adreseaza intrebarile obisnuite: cum ma cheama, de unde sunt. Fetele imi ofera pudra de turmeric cu care trebuie sa imi frec fata pentru a avea tenul frumos.

Dupa scaldarea in mare care echivaleaza cu spalarea pacatelor urmeaza o alta imbaiere, la templu. Cu hainele ude lipindu-se de mine parcurg distanta relativ scurta pana la templu. Aici sunt 22 de fantani sfinte, fiecare corespunzand unui anumit zeu. Imbaierea consta in aruncarea cate unei galeti cu apa sfanta peste tine (tot acest serviciu se presteaza contra unui cost - bineinteles - care variaza in functie de evaluarea pe care cei deprinsi deja cu pelerinii o face fiecaruia!). Intre timp incep sa tremur de frig mergand de la o fantana la alta - 3, 4, 5... - 'mai sunt multe?', '22', '22?? Daca stiam...' Din apa ultimei fantani mi se spune ca trebuie sa si sorb - apa sfanta! Eh, pana aici mi-a fost, ma gandesc. Daca pana acum am reusit cu succes sa evit intoxicarea alimentara si diareea de rigoare cu siguranta ca acum nu mai scap. Dar, surpriza, apa sfanta nu imi produce nici raceala si nici nu ma imbolnaveste de stomac. In schim sunt acum mai usoara de pacate... In jurul orei 8 dimineata se incheie ritualul.

Rameswaram ma impresioneaza profund. Este un loc atat de sarac, atat de simplu dar cu oameni incredibili, cu credinta profunda in Dumnezeu. Casele sunt vopsite in culori vii. Oamenii picteaza cu creta in fata intrarii in casa semne divine pentru primirea, atragerea zeilor in casele lor. Exista semne distincte pentru fiecare zeu si ele pot fi schimbate zilnic in functie de zeul venerat in acea zi.

Ies din zona centrala a satului (poate chiar din sat) si in spatele unui mic templu vad un drum care taie printre niste dune de nisip. Pornesc in jos pe ulita si ajung la o casa a carei curte da inspre o padure de cocotieri. La fantana se spala niste tineri. Ma apropii si vreau sa ii fotografiez insa ei se ascund dupa copaci si imi spun sa te fotografiez in schimb mama care sta pe veranda casei. Femeia ma invita in casa. Nici unul dintre membrii familiei nu vorbeste engleza. Sunt primita cu zambete si gesturi, chiar cu rasete infundate si reusim sa facem cunostinta. Casa este deosebita, cu multe culori, si o impartire aparte. In camera de zi un divan simplu din lemn si un televizor color la care se desfasoara un videoclip muzical indian. Pe pereti atarna poze de familie, mai vechi sau mai noi si un poster cu doi porumbei pe o ramura de copac sub care sta scris 'Dragostea este suficienta'. In spatele camerei de zi este o curte interioara interesanta care banuiesc ca ajuta la circulatia aerului prin camere. In mijlocul ei este un alt mozaic colorat. Un cocos isi face drum prin curte. In mijlocul camerei de zi mise aseaza un scaun si sunt poftita sa iau loc. Sunt servita cu ceai iar apoi mi se serveste micul dejun. Incercasem sa spun ca deja am mancat insa poate ca am fost inteleasa, poate ca nu. In orice caz nu pot sa refuz. Mananc idly (niste chifle din orez fiert si chutney, un sos putin picant cu nuca de cocos), fel traditional la micul dejun. Mama familiei ma priveste distrandu-se. Fetele sunt prea timide si nu vor sa stea cu noi in camera ascunzandu-se dupa usi si raspunzand numai la comenzile mamei. La plecare vreau sa le ofer bani in compensarea micului dejun insa nici nu vor sa auda. Ma impresioneaza demnitatea lor. Nu este prima data cand regret ca nu am cu mine suveniruri de oferit. In schimb ma decid sa le fa poze (pe care toata lumea se bucura sa le vada pe ecranul aparatului) pe care sa le trimit ulterior prin posta.

O tratatie similara mi se ofera si la o scoala de fete din sat, scoala ordinului Ramakrishna, pe care ma decid sa o vizitez la recomandarea unui alt calator ca si mine, intalnit pe drum. Scoala are si un internat insa camerele sunt complet ocupate si din pacate planul meu de a gasi gazduire aici nu se materializeaza. Sunt insa binevenita la rugaciunea de seara (la cea de dimineata mi-e prea greu sa ajung - la ora 4.30!), fetele canta in fata altarului mai multe imnuri religioase si termina cu refrenul Hari Rama Hari Krishna. Sunt invitata la pranz si la micu dejun si stau de vorba cu fetele care sunt extrem de curioase in legatura cu prezenta mea. Ma intreaba daca voi reveni anul urmator. La plecare fac o donatie de aproximati 10 Euro care este primita cu modestie de administratorul scolii care ma inregistreaza in cartea de oaspeti.

Citatul zilei

Am parasit Kerala de cateva zile si sunt coplesita de impresii. India vine peste mine si nu am timp sa imi adun gandurile si sa scriu. Asa ca mai aveti putina rabdare.

Am gasit insa un citat care m-a amuzat teribil. Mi-am luat cu mine cateva carti de autori indieni, in speranta ca voi trai mai intens actiunea daca le citesc in India - se pare ca metoda functioneaza deocamdata. Acum citesc Copiii din miezul noptii, a lui Salman Rushdie, unde am gasit acest pasaj. Descriind dintii unei fetite Americane Rushdie spune: 'Acestia din urma [dintii] - cresteau alandala, se incalecau cu rautate intre ei si o dureau ingrozitor cand manca inghetata. (Imi permit o singura generalizare: americanii au ajuns sa domine universul, dar nu-se pot controla propriile guri, pe cata vreme India e neputincioasa, dar copiii ei tind sa aiba o dantura superba).'

Ramaneti aproape.