Imbaierea sfanta - continuare
(N.B. Nu stiu din ce cauza nu pot sa continuu articolul inceput anterior asa ca o sa il termin separat)
Ziua se dovedeste a fi plina de experiente memorabile, iar seara am parte poate de cea mai memorabila dintre ele. Plimbandu-ma pe strazi impreuna cu alti doi companioni italieni intalniti pe drum sunt atrasa de stilul arhitectural deosebit al unei case. Nu este un stil 100% colonial (mi se pare mie) insa coloanele si acoperisul conic aduc a stil european (aflu mai tarziu ca este o casa veche de vreo 200 de ani si este un stil sudic Indian - ma rog, nu stiu exact ce inseamna asta). Ma gandesc ca este vreo institutie publica si vreau sa aflu ce sa gaseste acolo. O curte interioara interesanta care se vede prin usa deschisa de la intrare si aspectul destul de curat al casei nu s-ar potrivi totusi cu imaginea unei institutii publice. Ii indemn pe cei doi companioni sa intram sa vedem ce este.
Suntem opriti la intrare de un angajat care ne spune sa asteptam. Dupa cateva minute suntem intampinati de o doamna care poarte un sari elegant si care dupa pielea deschisa la culoare nu pare sa provina de pe aceste meleaguri (ne spune ca familia ei vine din nordul Indiei insa s-au stabilit aici de multe generatii). Afland ca am intrat intr-o casa particulara imi cer mii de scuze insa femeia este departe de a fi ofensata. Un oaspete este un dar de la Dumnezeu. Doamna ne spune sa asteptam putin, dupa care revine si ne face cunoscut ca sotul ei tocmai incepe puja - rugaciunea de seara, un ritual religios inchinat unui anumit zeu - si ca suntem bineveniti sa asistam daca poftim. Puja dureaza jumatate de ora. Mi-e greu sa descriu meticulozitatea ritualului, diversitatea florilor oferita ca ofranda si a instrumentelor folosite. Sunt profund impresionata.
La final patronul casei se aseaza cu noi si ne primeste oficial in casa lui. Aflam ca este de fapt un guru, un preot, provenind din casta brahminilor, cea mai puternica si mai bogata casta. Traditia de guru a fost transmisa din generatie in generatie de la tata la fiu. Preotul preda in acelasi timp hinduism, iar cei interesati sunt bineveniti sa stea in casa lor de oaspeti si sa ia lectii de hinduism. Ceea ce e cu adevarat inedit este faptul ca rugaciunea la care am asistat este una deosebita. Este luna plina si rugaciunea este una speciala inchinata zeului Vishnu, pastratorul universului. Gurul ne spune ca suntem norocosi si sa rugaciunea ne va fi de bun augur. Faptul ca aceasta intaplare a avut loc cu doua zile inainte e ziua mea ma face sa ma simt si mai special.

0 Comments:
Post a Comment
<< Home