Imbaierea sfanta

Sunt in autobuzul care ma duce inapoi la Madurai din Rameswaram. In fundal rasuna tare muzica unui film indian care este rulat pe un DVD player in mare contrast cu aspectul rablagit al autobuzului. (Daca tot am pomenit de filme indiene fac aici o paranteza sa spun ca in toate acestea este vorba despre o poveste de dragoste, tinerii se indragostesc si dupa multe obstacole ajung sa fie impreuna. Ma intreb oare de ce este prezentata in acest fel relatia dintre barbat si femeie cand in realitate nici nu se pune problema curtarii.)

Rameswaram wate prima zona cu adevarat rurala pe care o vizitez pana acum. Unul din localnici o numeste semi-urbana. Hm.. In orice caz, culorile, spiritualitatea, ospitalitatea si in aceeasi masura saracia ma coplesesc. Legenda spune ca regele-maimuta Hanuman a ridicat aici un pot catre (Sri) Lanka pentru a aduce de acolo un lingam pentru venerarea zeului Shiva. Templul din Rameswaram este el insusi inchinat lui Shiva, zeul creatiei. Trebuie sa recunosc ca sunt coplesita de mitologia hindusa, cu multitudinea ei de zei si diversele lor incarnari. Rameswaram este unul din cele patru locuri sfinte din India, batute de pelerini pentru a obtine purificarea.

Unul dintre ghizii locali care ma acosteaza in fata hotelului isi ofera servicile intr-o maniera mai putin obisnuita. Imi spune ca el nu percepe un anumit tarif si ca atat cat ii dau trebuie sa fie dat din inima. El considera ca daca ofera ceva va primi la randul lui ceva in schimb de la Dumnezeu. Ma convinge ca este o idee buna sa ma insoteasca a doua zi si ca trebuie sa urmez eu insami ritualul de purificare traditional.

Ritualul incepe inainte de ivirea zorilor cu o scaldare in mare. La rasaritul soarelui cel care vrea sa obtina purificarea trebuie sa fie complet sub apa si sa repete niste cuvinte sfinte (pe care evident ca nu mi le amintesc). La rasarit plaja este plina de oameni care fac rugaciuni si se scalda imbracati in valuri. Apa nu este rece insa aerul racoros este suficient cat sa te faca sa tremuri. Sunt singura persoana alba care se scalda in mare. Oamenii - care fie din prietenie fie din curiozitate ma abordeaza mereu - imi adreseaza intrebarile obisnuite: cum ma cheama, de unde sunt. Fetele imi ofera pudra de turmeric cu care trebuie sa imi frec fata pentru a avea tenul frumos.

Dupa scaldarea in mare care echivaleaza cu spalarea pacatelor urmeaza o alta imbaiere, la templu. Cu hainele ude lipindu-se de mine parcurg distanta relativ scurta pana la templu. Aici sunt 22 de fantani sfinte, fiecare corespunzand unui anumit zeu. Imbaierea consta in aruncarea cate unei galeti cu apa sfanta peste tine (tot acest serviciu se presteaza contra unui cost - bineinteles - care variaza in functie de evaluarea pe care cei deprinsi deja cu pelerinii o face fiecaruia!). Intre timp incep sa tremur de frig mergand de la o fantana la alta - 3, 4, 5... - 'mai sunt multe?', '22', '22?? Daca stiam...' Din apa ultimei fantani mi se spune ca trebuie sa si sorb - apa sfanta! Eh, pana aici mi-a fost, ma gandesc. Daca pana acum am reusit cu succes sa evit intoxicarea alimentara si diareea de rigoare cu siguranta ca acum nu mai scap. Dar, surpriza, apa sfanta nu imi produce nici raceala si nici nu ma imbolnaveste de stomac. In schim sunt acum mai usoara de pacate... In jurul orei 8 dimineata se incheie ritualul.

Rameswaram ma impresioneaza profund. Este un loc atat de sarac, atat de simplu dar cu oameni incredibili, cu credinta profunda in Dumnezeu. Casele sunt vopsite in culori vii. Oamenii picteaza cu creta in fata intrarii in casa semne divine pentru primirea, atragerea zeilor in casele lor. Exista semne distincte pentru fiecare zeu si ele pot fi schimbate zilnic in functie de zeul venerat in acea zi.

Ies din zona centrala a satului (poate chiar din sat) si in spatele unui mic templu vad un drum care taie printre niste dune de nisip. Pornesc in jos pe ulita si ajung la o casa a carei curte da inspre o padure de cocotieri. La fantana se spala niste tineri. Ma apropii si vreau sa ii fotografiez insa ei se ascund dupa copaci si imi spun sa te fotografiez in schimb mama care sta pe veranda casei. Femeia ma invita in casa. Nici unul dintre membrii familiei nu vorbeste engleza. Sunt primita cu zambete si gesturi, chiar cu rasete infundate si reusim sa facem cunostinta. Casa este deosebita, cu multe culori, si o impartire aparte. In camera de zi un divan simplu din lemn si un televizor color la care se desfasoara un videoclip muzical indian. Pe pereti atarna poze de familie, mai vechi sau mai noi si un poster cu doi porumbei pe o ramura de copac sub care sta scris 'Dragostea este suficienta'. In spatele camerei de zi este o curte interioara interesanta care banuiesc ca ajuta la circulatia aerului prin camere. In mijlocul ei este un alt mozaic colorat. Un cocos isi face drum prin curte. In mijlocul camerei de zi mise aseaza un scaun si sunt poftita sa iau loc. Sunt servita cu ceai iar apoi mi se serveste micul dejun. Incercasem sa spun ca deja am mancat insa poate ca am fost inteleasa, poate ca nu. In orice caz nu pot sa refuz. Mananc idly (niste chifle din orez fiert si chutney, un sos putin picant cu nuca de cocos), fel traditional la micul dejun. Mama familiei ma priveste distrandu-se. Fetele sunt prea timide si nu vor sa stea cu noi in camera ascunzandu-se dupa usi si raspunzand numai la comenzile mamei. La plecare vreau sa le ofer bani in compensarea micului dejun insa nici nu vor sa auda. Ma impresioneaza demnitatea lor. Nu este prima data cand regret ca nu am cu mine suveniruri de oferit. In schimb ma decid sa le fa poze (pe care toata lumea se bucura sa le vada pe ecranul aparatului) pe care sa le trimit ulterior prin posta.

O tratatie similara mi se ofera si la o scoala de fete din sat, scoala ordinului Ramakrishna, pe care ma decid sa o vizitez la recomandarea unui alt calator ca si mine, intalnit pe drum. Scoala are si un internat insa camerele sunt complet ocupate si din pacate planul meu de a gasi gazduire aici nu se materializeaza. Sunt insa binevenita la rugaciunea de seara (la cea de dimineata mi-e prea greu sa ajung - la ora 4.30!), fetele canta in fata altarului mai multe imnuri religioase si termina cu refrenul Hari Rama Hari Krishna. Sunt invitata la pranz si la micu dejun si stau de vorba cu fetele care sunt extrem de curioase in legatura cu prezenta mea. Ma intreaba daca voi reveni anul urmator. La plecare fac o donatie de aproximati 10 Euro care este primita cu modestie de administratorul scolii care ma inregistreaza in cartea de oaspeti.