Shivaratri

Shivaratri e o mare sarbatoare (ca de altfel atatea altele!) inchinata lui Shiva. In aceasta noapte oamenii stau treji pentru a se inchina din trei in trei ore la altarul lui Shiva. De fiecare data se indeplineste un ritual specific, se spala statuia lui Shiva cu lapte, miere si asa mai departe. Aceasta este ziua in care Shiva si zeita Parvati s-au casatorit.

Nu departe de Mysore se afla un mare templu inchinat lui Shiva (de fapt oriunde ai fi in India e greu sa nu fie vreun templu important) unde m-am decis sa merg pentru a urmari sarbatoarea si ritualurile specifice. S-a dovedit a fi o idee foarte buna, de fapt ajungand acolo mi-am dat seama ca nu e un loc descoperit de turisti (de fapt nici nu se afla in ghiduri, eu afland despre el de la un localnic). Asa ca in timp ce toti vesticii aflati din belsug in Mysore (datorita cursurilor de yoga) au ramas la templele din oras eu am avut parte de o noua experienta cu iz local.

Parca este o regula ca cele mai impozante temple sa se afle in cele mai sarace si aparent uitate de lume locuri. Dimensiunile festivitatilor, frumusetea templului si in acelasi timp marea de oameni adunata acolo m-au uimit. Oamenii stau la o coada lunga de cativa zeci de metri ca sa intre in templu. Politistii fac ordine ca sa nu se calce lumea in picioare si ma lasa sa trec inainte - "Mai intai albii", zice unul facandu-ma sa rad. Templul este ornat cu ghirlande de flori si la fiecare altar are loc cate un ritual.

Oamenii se inchina in feluri care ma fac sa rad, fac tot felul de gesturi cu mainile, isi ating urechile, obrajii, ochii, se prostreaza, sa rotesc in loc, s.a.m.d. Uitandu-ma nedumerita pe unde sa o iau, pe unde o fi intrarea si ce sa vad mai intai, sunt apucata de mana de o fetita tare dulce, Kumari, de 12 ani care incepe sa ma tarasca dupa ea. Templul pare sa fie casa ei, stie toate ungherele si imi vorbeste tot timpul in limba ei, despre templu, despre fiecare statuie, ce trebuie sa fac, unde sa ma uit, etc. Dupa turul templului fetita aproape ca dispare de langa mine, spunand numai un 'bye' timid, fara sa ceara nici un ban, nimic.

Afara, langa templu are loc un concert de muzica traditionala indiana. O multime de oameni sta pe jos in praf urmarind specatacolul ca sa treaca noaptea. Copiii dorm in bratele parintilor sau alaturi, pe bagaje. Pe scena, in timpul spectacolului apar din cand in cand diversi indivizi cautand cate ceva; intre cantece prezentatorul vorbeste cu altii din afara scenei parca intreband ce urmeaza; artistii care au interpretat sau isi asteapta randul stau insiruiti in spatele scenei pe niste scaune de plastic si discuta intre ei; ma intreb daca spectacolul a fost repetat vreo data.

La intoarcere trec pe la locul unde in Mysore se desfasoara un concert similar. O aranjare a scenei mult mai dichisita, oamenii stau aici pe scaune sau pe covor. Multi turisti isi etaleaza hainele indiene cumparate aici. Femeile vestice, cu par blond si piele alba poarta sariuri. O fi in semn de solidaritate cu sarbatoarea? Vor sa arate ca sunt de-ai lor? Sunt aceeasi turisti care se feresc sa manance pe marginea drumului sau in 'hoteluri' locale de frica sa nu se imbolnaveasca. Nu stiu, dar parca sariruile au mai mult farmec cand din ele se intrevede timid o bucata de piele ciocolatie.