New home, Bariloche

Dupa o saptamana de la sosirea in Bariloche, gasesc putin timp sa astern spre pastrare cateva randuri; pentru mine, pentru cei dragi, pentru candva. Stau pe divanul de la fereastra, dincolo de care, printre ramurile visinului se vede albastrul lacului Nahuel Huapi ("insula tigrilor de langa munti", in limba mapuche - numit asa dintr-o greseala a cartografului, care i-a scris numele dat de fapt unei insule aflata pe lac). E o dupa amiaza insorita, intr-un sfarsit de vara calduros, intarziata parca pentru a ma primi prieteneste pe taramurile Patagoniei. Martin si cu mine stam intr-o casuta mica si intima, din fata careia avem panorama centrului civic al orasului Bariloche (in mapuche "oamenii de langa munti") - la cativa km in josul dealurilor pe care s-a extins orasul - a lacului si a muntilor care se opresc in tarmul indepartat al acestuia. Ma simt oarecum rupta de lume, mai ales ca inca nu suntem conectati permanent cu lumea indepartata prin internet, care intarzie sa fie instalat. Nu am inca nici telefon. Pe langa aspectele casnice de care trebuie sa ne ocupam ca dupa orice mutare, si carora incerc sa nu le dau prea mare importanta, incerc sa ma incarc de linistea inconjuratoare si de natura. Am plantat rucola si incepem sa ne incropim o mica gradina de legume: morcovi, ceapa, patrunjel, spanac, cateva legume care pot fi plantate in acest sezon, la inceput de toamna, pentru a iesi in primavara. Datorita frigului de la sfarsit de primavara si inceput de vara, visinii si prunii din livada din spatele casei nu au dat roade. Tot in livada care coboara in vale avem un loc de foc, cu doua bancute improvizate din trunchiuri de copaci. Ma trezesc dimineata si ridicand capul de pe perna vad cum se prezinta lacul la inceput de zi: cu nori care se ridica ca niste vapori din apa, crestele muntilor strapungandu-i, cu soare, cu vant care agita apele si ridica valuri, cu nori grei care prevestesc o zi sau o dimineata mohorate, in fiecare zi altfel. Ma trezesc si imi incep ziua cu practica de yoga, langa fereastra dormitorului de la etaj. Inca nu am inceput sa ma preocup de aspecte legate de o viitoare activitate lucrativa, mai intai vreau sa ne instalam comod si sa ma bucur de vara tarzie, cat va mai dura. Cand Martin nu lucreaza si in weekenduri am inceput deja sa iesim in natura. O excursie la un lac glaciar, un paradis pentru pescarii de pastravi salbatici, mi-a reamintit dimensiunile Patagoniei: pe un drum de 500km, traversand stepa patagoniana, am intalnit poate in jur de 100-200 de masini (ca si traficul din Romania, a comentat Martin razand). Insa nu e nevoie sa mergem atat de departe pentru a fi in natura. Putem profita de orice dupa amiaza insorita, mergand pe malul lacului Nahuel Huapi sau chiar luandu-l pe Martin in pauza de pranz pentru un sandwich pe plaja pietroasa din centrul Bariloche, sau pur si simplu bronzandu-ne in gradina. Nu vreau sa fac insa un portret prea insorit al locului, pentru ca in curand va veni anotimpul rece, cu ploi si mult vant. Dar pana atunci incerc sa ignor acest aspect.