Jodpur - orasul albastru

In Jodpur ma simt cumva ca si cum m-as fi intors in timp. De pe terasa casei mele de oaspeti am panorama intregului oras vechi, case bleu, dominate de semetul fort vechi ridicat pe culmea unui deal. Casele au in parte un aspect darapanat, insa asta parca le sporeste farmecul. Arhitectura este veche de cateva sute de ani, cu arcade la intrare, broderii din piatra la ferestre si curti interioare care ajuta la circulatia aerului. Strazile sunt extrem de inguste, in unele locuri casele sunt la distanta nu mai mare de 2 metri una de cealalta. Se creeaza astfel o intimitate si o comuniune aparte intre oameni. Practic toti traiesc impreuna, stiu tot ce misca in strada sau in curtea celuilalt. Asta nu e strain culturilor cu relatii interumane puternice. Mergand pe strazi esti privit de nu-stii-unde si auzi cate un 'hello' care nu stii exact de unde vine. Este o atmosfera calma si oarecum romantica atat timp cat nu s-a pornit inca traficul. Ricsele, vacile, oamenii care misuna pe aceste stradute le fac si mai neincapatoare. Aici oamenii sunt mai prietenosi decat cei intalniti pana acum, comerciantii mai putin agresivi si dornici sa te arda la pret.

In Jodpur ma simt cumva mai relaxata, mai calma. Mi-as dori sa pot sta mai mult aici, facand yoga in fiecare dimineata pe terasa casei, intampinand aparitia soarelui din spatele fortului si imbratisand cu privirile orasul albastru.

Cel mai trist adevar...

In autobuzul de la Jaipur inspre Udaipur, la una din stationari s-a urcat in masina un copil de vreo 12 ani vanzand snacks-uri. Ca orice alt localnic copilul s-a oprit in dreptul meu ca sa ma studieze si sa imi adreseze intrebarile standard - cum ma cheama, de unde sunt. Apoi, dupa o pauza copilul se uita la cartea din poala mea si ma intreaba "Ce este asta?"

Om bogat, om sarac

Daca nu v-ati planificat inca luna de miere sau daca vreti sa o repetati puteti sa alegeti cu incredere hotelul palat Samode, din afara Jaipurului. In interiorul acestui hotel te simti cu adevarat in lumea maharajahilor. Eu am fost numai sa vizitez palatul si am luat acolo pranzul. Interiorul acestuia este poate cel mai impresionant interior din toate palatele vizitate pana acum in India.

Si ca sa va reamintesc de contrastul cu lumea reala de aici, va mai atasez cateva imagini ale saraciei

O zi in satele din Rajastan

Am reluat calatoria prin Rajastan de unde am lasat-o ultima data, in Jaipur. Am inceput un tur de doua saptamani prin acest stat extraordinar de pitoresc pe care l-as putea numi "India la superlativ": trafic, haos, culori, arome, temperaturi, etc. De aceasta data in Jaipur am planificat o excursie in afara itinerariului turistic si anume am decis sa merg sa vizitez niste sate din Rajastan.

Am reintalnit familia la care am fost invitata sa serbez Holi. Domnul Sharma mi-a vorbit data trecuta despre serviciul lui, o organizatie non profit care se ocupa de proiecte de dezvoltare in zona rurala din Jaipur. Proiectele de aici sunt multe si diverse: infrastructura, alimentare cu apa, educarea copiilor si femeilor, agricultura, etc.

Drumul cu masina in directia Delhi, dupa ce trece pe langa mai multe forturi si castele ale maharajahilor, construite in piatra roz si privind maret de la inaltimea dealurilor pe care sunt situate, intra intr-o zona extrem de pitoreasca, semi-desertica, cu dealuri si diverse plantatii. Din cand in cand, pe traseu, depasim carute trase de camile, ricse sau camionete incarcate pana la refuz cu oameni (stau agatati de scheletul metalic si uneori pe acoperisul automobilului!), piete, tarabe si tonete in fata carora sunt adunati tarani cu turbane, femei invaluite in sariuri multicolore, copii care care fac cu mana si tipa dupa noi. Satele pe care le vizitam sunt situate mult in afara drumului principal, in plina salbaticie, in mijlocul unui peisaj absolut feeric. Oamenii locuiesc in asezari construite din paie, balegar sau in cel mai bun caz, pamant. Inauntrul incaperilor se inghesuie familii numeroase care dorm pe paturi confectionate din sfori. Nu exista alta mobila. Se gateste intr-un colt al incaparii la un mic foc asezat intre cateva caramizi. Pe aici mai trec din cand in cand vizitatori din vest, multi dintre acestia studenti, veniti sa-si faca practica aici. Copiii s-au obisnuiti cu aparatele digitale si sunt innebuniti dupa fotografii. Te acapareaza cu "foto, foto", se uita la tine ca la un specimen aparte si uneori rad de se prapadesc. Se tin dupa tine alai prin sat si nu scapi de ei pana nu te urci in masina sa pleci.

Am aflat aici povestea impresionanta si plina de curaj a unei fete de 20 de ani careia i s-a aranjat casatoria si al carei sot i-a marturisit in ziua nuntii ca are o relatie cu o alta femeie. Fata a avut incredibilul curaj de a-si parasi sotul si a se intoarce la parintii ei care si-au cerut zestrea inapoi. Fata nu este divortata. M-as mira sa fie posibil. Mi se spune ca se poate, in cazul in care se reuseste sa se apeleze la forurile necesare. Din fericire fata lucreaza pentru asociatia non-profit a Dlui Sharma si poate trage speranta ca acest oameni, scoilti si moderni o pot sustine in astfel de situatii. In orice caz, intr-o sub-cultura in care femeile isi acopera complet fata in prezenta barbatilor ca semn al supunerii totale, povestea aceste fete este un incredibil act de curaj si un semn pozitiv in directia emanciparea femeii in India.

Absolventa de scoala de yoga

Sejurul meu in Mysore, nucleul de ashtanga yoga, se apropie de sfarsit. La fel si rabdarea si toleranta mea fata de yogi de aici si fata de orasul neinteresant. Abia astept ultimele trei saptamani de calatorie in nordul Indiei, la finalul carora voi reveni in sfarsit in Germania.

Sederea in Mysore a fost totusi destul de interesanta. Am practicat yoga din greu si asta se vede in cum ma simt si imi simt corpul. Un aspect mai interesant il constituie insa experienta intalnirii si practicii in prezenta a catorva "guru". Am intalnit si practicat cu cativa profesori, unii dintre care fiind discipoli ai intemeietorului de ashtanga yoga, Krishnamacharia, cel care a dezvoltat acest gen de yoga (power sau dynamic yoga) la inceputul anilor 1900. Am facut curs de pranayama (sau respiratie) chiar in templul in care Krishnamacharia obisnuia sa isi tina cursurile de yoga, un templu mic si dragut in mijlocul orasului galagios si poluat.

Profesorul meu de pranayama, un om la 90 si ceva de ani si direct discipol al lui Krishnamacharia, e un om plin de intelepciune dar si umor, care este totusi conectat la lumea moderna, din care face comparatii in conceptele pe care le preda.

Am vizitat de asemenea un alt profesor mai putin faimos, ale carui cursuri sunt vizitate mai mult de indieni, care nu au nici o jena in a ragai sau elibera gaze (ca sa nu ma exprim in termeni populari) in cursul orei, ca urmare a efectuarii unor poze de yoga care, ce-i drept stimuleaza astfel de reactii ale corpului. (De fapt cu ragaitul m-am cam obisnuit, caci la masa se ragaie frecvent, ca semn de apreciere a mancarii) In orice caz a fost extrem de interesant sa vad cum combina ei yoga cu rugaciunile zilnice si exercitiile de respiratie, ca pregatire pentru meditatie (spre deosebire de cursurile pe care le iau ei si care se bazeaza numai pe practicarea asanelor si concentrare a mintii.

L-am intalnit de asemenea pe faimosul Pattabhi Jois, cel care a fost forta motrice de raspandire a ashtanga yoga in occident in anii '80 si '90, cel numit de elevi "Guruji". Guruji este inca extrem de popular cu toate ca nu mai are energia si prezenta de spirit din vremurile de demult (explicabil insa la 92 de ani!). Cu toate acestea este prezent la curs in fiecare dimineata de la 5-9, cate o data tine cursul el insusi (de multe ori fiind asistat de nepotul lui) si la fiecare cateva saptamani tine sesiuni despre yoga cu studentii. Trebuie sa spun ca acest om arata extraordinar, nu ii dai mai mult de 60 de ani iar pe fata nu ii vezi vreun rid!, pare foarte lucid si vorbeste inca cu pasiune despre yoga (chiar daca cate o data mai motaie in cursul orei sau pierde sirul la numarat). Are acest sarm si aceasta energie care inca ii atrage pe multi (putin cam fanatici dupa parerea mea) sa vina la cursurile lui, chiar daca el nu mai ajusteaza si nu mai le acorda atentia pe care le-o acorda elevilor lui acum 10-20 de ani. Cursurile lui sunt absolut pline si multi il venereaza ca pe un Dumnezeu. A fost foarte interesant sa il ascult intr-una din sesiuni vorbind despre Dumnezeu si cum sa il cautam inauntrul nostru si nu in lumea exterioara. Nu stiu ce inteles au dat cunvintelor lui ceilalti studenti care la sfarsitul sesiunii au mers la tronul lui si i s-au prostrat in fata ca la un Dumnezeu! Imi venea sa ii intreb daca nu au auzit ce a spus mai inainte.

Eu am decis insa sa imi aleg ca guru pe nepotul lui Pattabhi Jois, un guru modern care poarte echipament Adidas si Nike si conduce o Honda de teren. Este un tip timid, tacut si foarte calm, singurul care practica seria a sasea de ashtanga si care nu se lasa absolut deloc intimidat de pozele practicate de studentii care vor sa ii atraga atentia asupra a cat de buni sunt ei. El il asista pe Guruji la cursurile acestuia, ii traduce intrebarile studentilor stand in pozitie de lotus langa tronul acestuia. Sharath m-a impresionat tare mult prin calmul si prezenta lui calda, prin ochii lui luminosi care spun mult mai mult decat putinele lui cuvinte, precum si prin maiestria cu care te corecteaza in cursul practicii.

Pe langa yoga mi-am petrecut timpul incercand sa descopar India pe care am cunoscut-o in locurile vizitate anterior, insa nu am avut prea mult noroc. In aceste locuri India pare sa se schimbe mai repede decat oriunde altundeva, in principal datorita turismului de yoga din vest. Localnicii aici sunt mult mai instariti, si-au construit case mari pentru a putea inchiria camere practicantilor de yoga. Au deschis restaurante in care pregatesc mancare occidentala pe care nu au gustat-o vreodata. Preturile sunt mai mari, restaurantele sunt mai putin originale si nu ai tarabele de mancare de pe marginea drumului pentru ca nu sunt soferi de tir care sa se opreasca sa manance la colt de strada. Eu am continuat sa adun retete de mancare incredibila gatita in casa de cateva femei de pe aici si am descoperit un croitor extrem de ieftin care mi-a facut niste haine intr-un stil indo-european din niste materiale de sari de care sunt extrem de incantata. Ma bucur sa plec acum mai departe chiar daca mi-ar placea sa revin pentru cursurile extraordinare de yoga.

Happy Holi!

Holi e o mare sarbatoare care are loc in principal in nordul Indiei. Este o sarbatoare care marcheaza inceputul recoltarii si care reprezinta in acelasi timp o sarbatoare a bucuriei, a apropierii dintre oameni, a uitarii certurilor sau nemultumirilor si a iubirii. Este o sarbatoare a culorilor, cand oamenii se picteaza cu prafuri colorate si se imbratiseaza, culorile reprezentand diferite sentimente - dragoste, manie, mandrie, etc. Este o sarbatoare care se celebreaza mai mult in familie, insa daca iesi pe strada cu siguranta ca nu vei scapa necolorat. In seara antecedenta oamenii pun focuri de tabara la fiecare colt de strada si sarbatoresc in jurul lor. Pentru a lua parte la aceasta sarbatoare am zburat in weekend la Jaipur, in Rajastan, un stat in nordul Indiei. Am fost norocoasa sa cunosc in avion in drum spre Jaipur doua surori care mergeau acasa la parinti (de la Bombay, unde lucreaza) si care m-au invitat la ele pentru a sarbatori Holi - am mancat dulcuri indiene facute in casa, incredibil de gustoase, am luat pranzul cu familia si mi s-a oferit gazduire pentru data viitoare cand voi reveni in Jaipur. Fetele se trag dintr-o familie renumita, bunicul lor fiind editor sef la ziarul "The Times of India" si autor al numeroase carti.

Jaipur este cunoscut ca si "orasul roz" datorita numeroaselor palate construite in piatra din aceasta culoare. Jaipur este capitala Rajastanului si a fost candva un oras infloritor. Jai Singh II este maharajahul care a construit Jaipurul asa cum este - palate incredibile, un observator astronomic care arata ora cu exactitate, temple si alte constructii in stil arhitectural maur - hinduist, toate intr-un relief desertic, de dealuri si munti. Am fost avertizata de frumusetea locurilor - Rajastan este de fapt renumit pentru frumusetea si paleta de culori - insa tot am ramas fara glas. E greu sa descriu in cuvinte frumusetea locurilor, coloratura hainelor - aici femeile au un port diferit, sariurile au culori vii cu modele florale, exoticul vietii - camilele sunt folosite pe post de vite la trasul carelor, elefantii cu trompe pictate sunt plimbati pe strada, mancarea este fantastica, bazarele sunt pline de matasuri, sifonuri, casmir si argint - Jaipurul fiind renumit pentru pietre pretioase si argint, oamenii au trasaturi mai fine si pielea mai alba decat cei din sud si multi au ochi verzi - am vazut femei extrem de frumoase si barbati foarte aratosi de asemenea. Populatia fiind predominant musulmana, am ascultat povestile soferilor de ricsa despre famiile lor cu mai multe sotii si multiple amante si am vazut ca pe strazi sunt foarte multi barbati si foarte putine femei - nordul Indiei fiind renumit pentru traditionalism, care se reflecta si in faptul ca fetele sunt nedorite iar avorturile copiilor de sex feminin sunt extrem de frecvente. Este greu sa redau in cuvinte culorile si aspectul locurilor, si chiar fotografiile nu sunt suficiente, insa voi lasa imaginile sa va convinga.

Iesirea din cotidian

Sa nu va inchipuiti ca nu sunt momente cand India ma exaspereaza! India este o tara care iti impinge granitele tolerantei, unde inveti sa iei lucrurile mai in ras sau in neserios, pentru ca daca te enervezi oricum nu poti schimba nimic. E o lectie buna de control al nervilor.

Traficul este locul unde ti se perinda prin fata un intreg oras: pietoni, bicilisti, ricse, motociclete, motoscutere, care trase de boi, vanzatori ambulanti impingand niste mese pe patru roti, si asa mai departe. Claxonul este atat de intens utilizat incat devine inutil, practic nimeni nu se sinchiseste de el - cineva spunea ca e folosit pentru a-i avertiza pe cei din jur de comportamentul tau neregulamentar. In trafic domina legea celui mai mare. Exista practic un singur sens de mers (chiar daca sunt marcate doua sensuri) atat timp cat din fata nu vine nimic. Iar daca esti la volanul unui autobuz, tir, jeep, etc. si din fata vine o chichineata de ricsa sau scuter nici o problema, poti depasi pentru ca cei mici trebuie sa se dea la o parte, pot chiar iesi de pe sosea. La intrarea in trafic nu se asigura nimeni, cel care vine din spate trebuie sa jongleze prin trafic. Praful si gazele de esapament schimba complet aerul, astfel incat cand ma apropii de cartierul unde locuiesc, o zona mai putin poluata, aerul devine dintr-o data sensibil mai rece. Dar traficul nu este totul. Nici nu iesi bine in strada ca "Hello Madam, ricsa Madam?" La stop sau chiar in mers se agata de tine copii cersind bani, pixuri (nu stiu ce au cu totii de cer mereu "school pen"), mancare, orice. Daca cauti o anumita adresa e recomandat sa intrebi de cateva ori si sa alegi raspunsul majoritatii. Chiar daca nu cunosc exact adresa oamenii te vor indrepta intr-o oarecare directie ca sa nu iti spuna ca nu stiu. Vanzatori de flori, fructe, de orice altele striga dupa tine. In autobuz te inghesui cu alte una sau doua persoane pe bancheta, iar banchetele se ocupa in functie de gradul de ocupare, adica oamenii vor ocupa deja banchetele pe care sta deja cineva, nu pe cele libere. Daca mergi pe distante mai lungi autobuzul este aproape gol pana cu 5 minute ianainte de plecare cand parca toata lumea da buzna. Se poate ca in cazul in care autobuzul este plin sa ti se plaseze in brate un bagaj sau un copil mic ale celor care nu au locuri. Oricum la cei cativa centi pe care ii platesti pe bilet nu e cazul sa ai si pretentii. Si tineti cont ca inca nu am ajunsi in orasele foarte mari, gen Delhi sau Bombay!

Dintr-un astfel de mediu urban se impune, se cere sa iesi din cand in cand ca sa iti relaxezi simturile si mintea. Asa am ajuns intr-o zona deluroasa, foarte torida, la sud de Mysore, orasul unde sunt acum stationata pentru cateva saptamani pentru cursul de yoga. In Shivasamudram se gaseste o casa de oaspeti amenajata in regim de agroturism, cu bungalouri in mijlocul naturii, mancare facuta in casa si poluare minima. Drumul de tara, partial neasfaltat, trece prin cateva sate, pe langa un templu care pare parasit, unde insa surpinzator se desfasoara o puja, rugaciunea zilnica, pe langa plantatii de orez sau terenuri aride, cu cativa copaci uscati descoperind in fundal dealurile. Sunt niste culori superbe, rozaliul maidanului, verdele plantatiilor, cenusiul bolovanilor si albastrul clar al cerului.

In zona sunt si doua cascade unde localnicii merg sa se imbaieze, iar cei veniti de la mai mare departare sa se scalde pur si simplu (si sa se fotografieze imbracati in apa).

Pe langa astfel de iesiri de weekend mai exista si optiunea iesirilor mai scurte din cotidian, ca de exemplu la piscina. Exista varianta unui hotel frecventat intens de comunitatea de yogi si unde ghiciti despre ce se vorbeste tot timpul - yoga, cum a fost practica astazi, la ce postura a ajuns fiecare ce-a spus sau facut Guruji, cu adevarat plictisitor! Apoi mai exista si varianta unui fost palat al maharajahului, devenit hotel si care are o piscina aplasata in mijlocul unei gradini, cu palmieri si balansoare pe margine. Fiind mai la periferia orasului hotelul si piscina nu sunt foarte frecventate, asa ca fac un mediu excelent de relaxare departe de traficul din centru.