Absolventa de scoala de yoga

Sejurul meu in Mysore, nucleul de ashtanga yoga, se apropie de sfarsit. La fel si rabdarea si toleranta mea fata de yogi de aici si fata de orasul neinteresant. Abia astept ultimele trei saptamani de calatorie in nordul Indiei, la finalul carora voi reveni in sfarsit in Germania.

Sederea in Mysore a fost totusi destul de interesanta. Am practicat yoga din greu si asta se vede in cum ma simt si imi simt corpul. Un aspect mai interesant il constituie insa experienta intalnirii si practicii in prezenta a catorva "guru". Am intalnit si practicat cu cativa profesori, unii dintre care fiind discipoli ai intemeietorului de ashtanga yoga, Krishnamacharia, cel care a dezvoltat acest gen de yoga (power sau dynamic yoga) la inceputul anilor 1900. Am facut curs de pranayama (sau respiratie) chiar in templul in care Krishnamacharia obisnuia sa isi tina cursurile de yoga, un templu mic si dragut in mijlocul orasului galagios si poluat.

Profesorul meu de pranayama, un om la 90 si ceva de ani si direct discipol al lui Krishnamacharia, e un om plin de intelepciune dar si umor, care este totusi conectat la lumea moderna, din care face comparatii in conceptele pe care le preda.

Am vizitat de asemenea un alt profesor mai putin faimos, ale carui cursuri sunt vizitate mai mult de indieni, care nu au nici o jena in a ragai sau elibera gaze (ca sa nu ma exprim in termeni populari) in cursul orei, ca urmare a efectuarii unor poze de yoga care, ce-i drept stimuleaza astfel de reactii ale corpului. (De fapt cu ragaitul m-am cam obisnuit, caci la masa se ragaie frecvent, ca semn de apreciere a mancarii) In orice caz a fost extrem de interesant sa vad cum combina ei yoga cu rugaciunile zilnice si exercitiile de respiratie, ca pregatire pentru meditatie (spre deosebire de cursurile pe care le iau ei si care se bazeaza numai pe practicarea asanelor si concentrare a mintii.

L-am intalnit de asemenea pe faimosul Pattabhi Jois, cel care a fost forta motrice de raspandire a ashtanga yoga in occident in anii '80 si '90, cel numit de elevi "Guruji". Guruji este inca extrem de popular cu toate ca nu mai are energia si prezenta de spirit din vremurile de demult (explicabil insa la 92 de ani!). Cu toate acestea este prezent la curs in fiecare dimineata de la 5-9, cate o data tine cursul el insusi (de multe ori fiind asistat de nepotul lui) si la fiecare cateva saptamani tine sesiuni despre yoga cu studentii. Trebuie sa spun ca acest om arata extraordinar, nu ii dai mai mult de 60 de ani iar pe fata nu ii vezi vreun rid!, pare foarte lucid si vorbeste inca cu pasiune despre yoga (chiar daca cate o data mai motaie in cursul orei sau pierde sirul la numarat). Are acest sarm si aceasta energie care inca ii atrage pe multi (putin cam fanatici dupa parerea mea) sa vina la cursurile lui, chiar daca el nu mai ajusteaza si nu mai le acorda atentia pe care le-o acorda elevilor lui acum 10-20 de ani. Cursurile lui sunt absolut pline si multi il venereaza ca pe un Dumnezeu. A fost foarte interesant sa il ascult intr-una din sesiuni vorbind despre Dumnezeu si cum sa il cautam inauntrul nostru si nu in lumea exterioara. Nu stiu ce inteles au dat cunvintelor lui ceilalti studenti care la sfarsitul sesiunii au mers la tronul lui si i s-au prostrat in fata ca la un Dumnezeu! Imi venea sa ii intreb daca nu au auzit ce a spus mai inainte.

Eu am decis insa sa imi aleg ca guru pe nepotul lui Pattabhi Jois, un guru modern care poarte echipament Adidas si Nike si conduce o Honda de teren. Este un tip timid, tacut si foarte calm, singurul care practica seria a sasea de ashtanga si care nu se lasa absolut deloc intimidat de pozele practicate de studentii care vor sa ii atraga atentia asupra a cat de buni sunt ei. El il asista pe Guruji la cursurile acestuia, ii traduce intrebarile studentilor stand in pozitie de lotus langa tronul acestuia. Sharath m-a impresionat tare mult prin calmul si prezenta lui calda, prin ochii lui luminosi care spun mult mai mult decat putinele lui cuvinte, precum si prin maiestria cu care te corecteaza in cursul practicii.

Pe langa yoga mi-am petrecut timpul incercand sa descopar India pe care am cunoscut-o in locurile vizitate anterior, insa nu am avut prea mult noroc. In aceste locuri India pare sa se schimbe mai repede decat oriunde altundeva, in principal datorita turismului de yoga din vest. Localnicii aici sunt mult mai instariti, si-au construit case mari pentru a putea inchiria camere practicantilor de yoga. Au deschis restaurante in care pregatesc mancare occidentala pe care nu au gustat-o vreodata. Preturile sunt mai mari, restaurantele sunt mai putin originale si nu ai tarabele de mancare de pe marginea drumului pentru ca nu sunt soferi de tir care sa se opreasca sa manance la colt de strada. Eu am continuat sa adun retete de mancare incredibila gatita in casa de cateva femei de pe aici si am descoperit un croitor extrem de ieftin care mi-a facut niste haine intr-un stil indo-european din niste materiale de sari de care sunt extrem de incantata. Ma bucur sa plec acum mai departe chiar daca mi-ar placea sa revin pentru cursurile extraordinare de yoga.