Varsta inocentei

Alocius e baiatul care s-a ingrijit de tratamentul meu in ultimele doua saptamani la clinica ayurvedica. Masajele lui sunt dinive si cred ca m-am indragostit de picioarele lui. L-am invitat la masa in ultima seara. Pentru mine e un mod de a intra mai mult in contact cu localnicii si a intelege mai mult viata si cultura lor, pentru el e un semn de apreciere a muncii lui de care pare sa fie foarte atasat.

Alocius are 22 de ani care provine dintr-o familie saraca de la cativa zeci de km departare de Kovalam. In Kovalam locuieste la clinica unde lucreaza, insa de multe ori cand termina treaba mai devreme merge seara acasa pentru a-si vedea familia, in special cand primeste telefon de la mama lui care ii spune ca vrea sa il vada. Alocius si familia lui sunt catolici - posibili sa fie dintre cei multi care apartinand unor caste de jos s-au convertit pentru a iesi din sistemul castelor. Aflu cu surprindere ca sistemul castelor este inca foarte puternic (dupa mai bine de 50 de ani!), in special in sudul Indiei, si aici in Kerala. E obligatoriu, spune Alocius, ca in cazul unei casatorii cei doi tineri sa provina din aceeasi casta si sa aiba aceeasi religie. Altfel ar exista motive foarte serioase de conflict intre cele doua familii. Mi se confirma iata faptul ca satisfactia parintilor este mult mai importanta decat sentimentele si dorintele tinerilor. Familia este cea care decide aproape totul pentru copii. Alegerea viitoarei sotii este bineinteles in ingrijirea lor. Alocius spune insa ca tinerii au dreptul de veto. 'Si cum decizi daca iti place fata sau nu?', il intreb. 'Pana la urma nu o vezi decat o data sau de doua ori si trebuie sa decizi, nu?' 'Da, cunosc fata si pot sa spun daca imi place sau nu. In cazul meu, o sa fac dragoste cu ea' Alocius pronunta aceste cuvinte cu mare mandrie, este un act deosebit pentru el. Nu imi pot abtine un zambet. 'Bine, dar daca nu poti apoi sa spui ca nu o vrei?!' 'Evident ca nu!'

Alocius nu a avut pana acum vreo prietena si imi marturiseste ca este prima data cand iese la 'intalnire' cu o femeie europeana. Se vede ca este putin stingerit in prezenta mea, iar timiditatea i se accentueaza. Ca sa iasa cu mine la masa i-a cerut permisiunea doctorului care conduce clinica. Nu era obligat sa faca asta, spune el, insa a considerat necesar dat fiind faptul ca m-a cunoscut in clinica. Sunt impresionata de onestia lui.

Alocius este imbracat in stil european, poarta un lantisor de argint cu un pandantiv care nu pare a fi indian si are un telefon de model relativ nou, pe care sunt sigura cu nu si-l poate permite. Totul e primit cadou, recunoaste el. 'Sunt cu totul un cadou'. Zambesc din nou.

Alocius are multi clienti care se trateaza la el in fiecare an. Unii dintre acestia incearca sa-i aranjeze sa lucreze in Europa pe perioada verii, cand aici nu e sezon. Asa a ajuns in Italia, la Roma, anul trecut. Ma bucur ca a reusit sa ajunga in Europa, lucru care pentru multi este inimaginabil. Roma e un oras frumos, ii spun, sunt convinsa ca i-a placut foarte mult. Din pacate experienta nu a fost cu totul fericita. Imi spune ca a reusit sa vada Colosseumul din masina, in drum spre sau de la clienti. Se pare ca cei care l-au invitat nu s-au comportat intru totul ca niste gazde si sa ii ofere macar o zi pe saptamana liber sau sa il scoata in oras din cand in cand. In schimb aflu ca la sfarsit nici macar nu a fost platit pentru munca prestata. Nici o retributie, in afara de casa, masa si bilet de zbor. Cat ar fi contat petru italian una-doua sute de Euro si cat pentru Alocius. Asa ca baiatul a trebuit sa mai astepte pentru a-si creste economiile pentru intretinerea parintilor, asa cum ii sta in datorie.

A doua zi gasesc un email de multumire care spune 'Draga Irina, esti o persoana atat de buna!'